’10 ani… spre rai’ – concert in memoriam Laura Stoica, la Târgoviște [FOTO]

grup-final_03-laura

Mii de persoane au fost prezente, duminică seara, la Târgoviște, la concertul ”10 ani… spre rai” in memoriam Laura Stoica, organizat de municipalitate cu ocazia zilelor orașului, relatează Agerpres.

Concertul a avut loc în Parcul Chindia din Târgoviște, orașul în care a copilărit artista. Laura Stoica a primit în 2006, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște.

Spectacolul a fost deschis de un alt târgoviștean, Alin Dincă, solistul trupei rock Trooper, cel care a interpretat piesa Laurei Stoica ”Cartierul cântă rock”. De altfel, toți cei care au urcat pe scenă au cântat piese ale Laurei Stoica.

alin-dinca_04-laura

Alin Dincă (solist Trooper)

Au concertat Monica Anghel, Sanda Ladoși, Nico, Julia Jianu, Silvia Dumitrescu, Ionuț Ruscior, Vlad Miriță, Gabriel Cotabiță, Claudia Pavel, Alin Dincă. Instrumentiștii care au cântat alături de soliști sunt componenți ai Orchestrei Simfonice Muntenia, dirijată de Daniel Jinga.

Deși acompaniați de o orchestră simfonică, cei care au urcat pe scenă au păstrat sound-ul pop-rock al pieselor Laurei Stoica.

”Mă bucur să fiu astă-seară aici, la Târgoviște, și să fim împreună la acest eveniment, să ne gândim cu toții cu bucurie la tot ceea ce ne-a lăsat prietena și colega noastră Laura Stoica”, a spus Monica Anghel.

monica-anghel_04-laura

Monica Anghel

Gabriel Cotabiță și-a amintit de momentele trăite alături de Laura Stoica la festivalul Mamaia 1990.

”Pe lângă faptul că am fost prieteni ne leagă și un eveniment care nu poate fi uitat: în 1990, la Mamaia, ea câștiga trofeul la Interpretare, iar eu, cu Ave Maria, trofeul la Creație. Vreau să spun că am fost atât de fericiți amândoi, încât…acuma unde e sper să îi fie bine și sper ca ceea ce am făcut noi în această seară să îi aducă măcar un zâmbet, acolo unde e”, a spus Gabriel Cotabiță.

02-cotabita_02-laura

Gabriel Cotabiță

Cea mai cunoscută piesă a Laurei Stoica, ”Un actor grăbit”, a fost cântată de Monica Anghel. Tot un șlagăr al regretatei artiste a interpretat și Julia Jianu, ”Steaua Mea”.

”Nu am mai cântat niciodată piese ale Laurei Stoica, e o mare voce, o păstrăm în suflet și ne-a lăsat o moștenire superbă”, a spus Vlad Miriță.

vlad-mirita_02-laura

Vlad Miriță

Laura Stoica (numele complet Adriana Laurenția Stoica — n.r.) s-a născut la Alba Iulia, la 10 octombrie 1967. A copilărit la Târgoviște, unde s-a înscris la Școala Populară de Artă, ale cărei cursuri le-a absolvit în 1986. Ulterior, a participat la toate concursurile muzicale organizate în țară pentru tinerele talente. A debutat ca solistă, în 1987, la Festivalul de Muzică Ușoară Amara, unde a obținut locul II la secțiunea interpretare.

În 1990, la Festivalul de la Mamaia, a cucerit juriul și publicul cu melodia „Dă, Doamne, cântec”, compusă de Viorel Gavrilă. A obținut marele trofeu. Laura a devenit o voce, o artistă cu personalitate și stil.

În seara de 9 martie 2006, Laura și partenerul ei, Cristi, și-au pierdut viața, într-un cumplit accident de circulație, în timp ce se întorceau de la Urziceni, unde artista avusese un concert.

silvia-dumitrescu_02-laura

Silvia Dumitrescu

01-alin-dinca-laura

Alin Dincă

cream_02-laura

Claudia Pavel

julia-jianu_07-laura

Julia Jianu

ionut-ruscior_01-laura

Ionuț Ruscior

nico_02-laura

Nico

sanda-ladosi_03-laura

Sanda Ladoși

public-laura



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.