15 primari PDL susţin PSD în judeţ şi au participat la comitetul executiv al PSD Dâmboviţa (video)

15 primari PDL susţin PSD în judeţ şi au participat la comitetul executiv al PSD Dâmboviţa (video)

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, vineri, la Aninoasa, prezenţa la două evenimente ce au avut loc acolo, inaugurarea Clubului Social Democrat Dâmboviţa şi Comitetul executiv al PSD Dâmboviţa, a 15 primari PDL care vin ”să întărească organizaţia judeţeană a PSD”.

”În sală sunt prezenţi primarii PSD, viceprimarii PSD, membrii Biroului Permanent Judeţean, şefi de servicii publice care sunt membri PSD şi, pentru că suntem într-un moment când putem dovedi că PSD aduce permanent oameni aproape de politica pe care o promovează, aproape de Guvern, vă spun că sunt prezenţi în sală 15 primari care au candidat în anul 2012 pe listele PDL şi care au înţeles că locul dânşilor şi azi şi mâine este în PSD”, a declarat Ţuţuianu.

tutuianu club social democrat

Acesta i-a nominalizat pe primarii PDL prezenţi la şedinţa de partid a social democraţilor.

”Şi daţi-mi voie ca să fie ştirea publică şi completă, este prezent domnul Nica Gheorghe – primar al comunei Dobra, Tudorache Nicolae – primar Brezoaiele, Alexandru Marian – primar Conţeşti, Păun Marin – primar Ciocăneşti, Toma Matei – primar Costeşti Vale, Oprea Florin – primar Finta, Dincă Laurenţiu – primar Ludeşti, Alexandru Constantin – primar Măneşti, Buibăr Iulian – primar Răscăieţi, Brebeanu Gheorghe – primar Runcu, Preda Ion – primar Brăneşti, Cismaru Viorel – primar Ocniţa, Procopie Toma – primar Malu cu Flori, Rădulescu Floarea – primar Cornăţelu, Alexe Marian – primar Bărbuleţu”, a spus liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

În urmă cu doar câteva zile preşedintele PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu, anunţa că primarul de la Cornăţelu, Rădulescu Floarea, vine din două în două zile la partid să fie reprimită, după ce organizaţia cerut excluderea ei din partid, după ce la alegerile parlamentare a susţinut candidaţii USL.

Adrian Ţuţuianu le-a mulţumit primarilor PDL pentru sprijinul pe care îl acordă social democraţilor.

”Le mulţumesc pentru că sunt astăzi aici şi sper să facem împreună o echipă mai mare, mai puternică a PSD pentru că avem nevoie să ne consolidăm toate structurile noastre de partid. De asemenea se va alătura la activitatea noastră primarul independent de la Vulcana Băi, Drăghici Emil”, a mai spus Ţuţuianu.

La cele două evenimente politice ale PSD Dâmboviţa au fost prezenţi ministrul Mediului, Rovana Plumb – deputat în colegiul 2 Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, europarlamentarii Corina Creţu şi Viorica Dăncilă, secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu, ministru delegat pentru Dialog Social – Doina Pană.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!