A început festivalul ”Crizantema de Aur” de la Târgovişte

crizantema-prezentare

Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei „Crizantema de Aur”, ajuns în acest an la cea de-a 48-a ediţie, a început, joi seară, la Târgovişte.

Festivalul are loc în perioada 22-24 octombrie, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.

”Festivalul ‘Crizantema de Aur’ reprezintă un reper în peisajul muzical românesc. Este cel mai longeviv festival muzical din România. Suntem mândri că municipiul Târgovişte, iată, reuşeşte să ducă mai departe o tradiţie, de 48 de ediţii. Şi în acest an ‘Crizantema de Aur’ am convingerea că se va ridica la nivelul prestigiului pe care acest festival îl are şi aş dori ca astăzi la debutul acestui festival să urez mult succes celor care vor concura. De asemenea am convingerea că vor fi trei zile memorabile, trei zile de romanţă, trei zile de poezie, trei zile de emoţie, care vor face din Târgovişte capitala muzicală a României”, a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

În acest an, festivalul va avea o secţiune-concurs de interpretare, care se va desfăşura în primele două zile, urmată apoi în fiecare seară de recitaluri susţinute de personalităţi marcante ale scenei muzicale româneşti.

recital-crizantema-concurs-2

Membrii juriului sunt: Voicu Enăchescu (preşedintele juriului, dirijor), Matilda Pascal Cojocăriţa (interpretă), Florin Georgescu (tenor), Daniela Vlădescu (soprană), Jolt Kerestely (compozitor şi dirijor), Florentina Satmari (realizator programe TV), Leonid Gorceac (muzicolog), Adriana Mihai (redactor muzical la Radio România) şi Mihail Vlădăreanu (dirijorul Coralei Catedralei Mitropolitane din Târgovişte şi cadru didactic universitar la Universitatea „Valahia” din Târgovişte).

Prezentatorii secţiunii interpretare sunt actorii Miruna Ionescu şi Silviu Biriş, iar orchestra „Romanticii”, dirijată de Dan Ardelean va acompania concurenţii.

orchestra-romanticii-crizantema

Festivalul „Crizantema de Aur” va avea în acest an recitaluri susţinute de: Tatiana Jacot (câştigătoarea trofeului „Crizantema de Aur” în anul 2014), Domnica Dologa (câştigătoarea trofeului „Crizantema de Aur” în anul 1998), Ina Cristea şi Bogdan Hrestic (laureaţi ai Festivalului „Crizantema de Aur”), Nicolae Furdui Iancu, Maria Buză cu Taraful George Pătraşcu, Mioara Manea Arvunescu, violonistul Valentin Albeşteanu acompaniat de pianistul Valentin Cucu, precum şi duo-ul Carmen Rădulescu şi Florin Georgescu.

În seara de 24 octombrie, după decernarea premiilor, vor susţine recitaluri în concertul de gală Alina Mavrodin Vasiliu, Daniela Vlădescu, Silviu Biriş împreună cu Miruna Ionescu, precum şi Matilda Pascal Cojocăriţa. Toate recitalurile vor fi acompaniate de orchestra „Dor românesc” condusă de Ştefan Cigu şi vor fi prezentate de Octavian Ursulescu.

intrare-teatru-crizantema

În fiecare zi a festivalului, în foaierul Teatrului „Tony Bulandra”, vor avea loc evenimente editoriale şi muzicale: lansarea monografiei „Istoria Crizantemei de Aur” – autor Teodor Vasiliu, lansarea cărţii şi a CD-urilor compozitorului Jolt Kerestely, precum şi lansare de CD-uri Matilda Pascal Cojocăriţa şi Daniela Vlădescu.

recital-crizantema-concurs

Festivalul este organizat de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgovişte, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Bugetul festivalului este de circa 7 miliarde de lei vechi (6,4 miliarde lei vechi de la Consiliul Local Târgovişte şi  500 milioane de lei vechi de la Consiliul Judetean Dâmboviţa)

public-crizantema



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!