Acţiune de colectare de deşeuri electrice și electronice la Târgovişte

Acţiune de colectare de deşeuri electrice și electronice la Târgovişte

Campania Asociaţiei RoRec,  ”Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgovişte, va avea loc pe 11-12 aprilie 2014 pentru o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice.

”Ai unul sau mai multe aparate electrice defecte, baterii uzate, becuri sau neoane, adică deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE)? Nu merită să-ţi ocupi casa cu ele şi în nici un caz nu trebuie să le arunci la gunoi sau în natură – este ilegal! DEEE-urile poluează mediul în care trăim. Fă un gest simplu, corect şi responsabil – scapă de aceste deşeuri în cadrul campaniei de colectare Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, a declarat managerul regional al Asociaţiei RoRec, Andreea Dumitru.

Vineri şi sâmbătă, 11-12 aprilie 2014, între orele 09.00-17.00 vor fi deschise patru puncte provizorii de colectare, unde cetăţenii din Târgovişte pot aduce deşeurile electrice şi electronice.

Pentru deşeurile electrice mari şi grele, Asociaţia RoRec, împreună cu autorităţile locale, pun la dispoziţia celor interesaţi serviciul gratuit de preluare a DEEE-urilor voluminoase direct de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie. Organizatorii campaniei pun la dispoziţie, în acest sens, un număr TelVerde 0800 444 800, la care se poate apela gratuit, zilnic. între 9.00 şi 17.00.

După acţiunea de colectare va avea loc o tombolă cu premii pentru cei care au participat la campanie.

Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociaţia RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării şi reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!