Adrian Chiţescu (PMP): Vrem să colaborăm cu PDL dacă renunţă la orgolii şi nu ne mai consideră traseişti

Adrian Chiţescu (PMP): Vrem să colaborăm cu PDL dacă renunţă la orgolii şi nu ne mai consideră traseişti

Am avut întotdeauna deschisă uşa PDL-ului dacă renunţă la anumite orgolii şi nu  mai consideră Partidul Mişcarea Populară (PMP) ca fiind format din traseişti politici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al PMP Dâmboviţa, Adrian Chiţescu.

Întrebat de reprezentantul stiriDB dacă există varianta ca, după alegerile europarlamentare, PMP şi PDL să participe la realizarea unei construcţii politice, Chiţescu a răspuns că ”este un deziderat pe care nu l-am ascuns niciodată, dezideratul unificării forţelor de dreapta a fost întotdeauna susţinut de noi, ba, mai mult, reprezintă una dintre emblemele PMP”.

Preşedintele executiv al PMP Dâmboviţa a adăugat că vede posibilă colaborarea cu PDL în anumite condiţii.

”Noi am avut întotdeauna uşa deschisă PDL-ului în măsura în care această formaţiune politică renunţă la anumite orgolii şi dacă renunţă să mai considere că PMP este un partid constituit din traseişti. Cei care de la PDL, cum sunt şi eu, au aderat de fapt la un proiect, nemulţumiţi de activitatea PDL. Nu ne-a tras nimeni de mână, nu ne-a silit nimeni, nu ne-a şantajat nimeni. Suntem pe aceeaşi parte a baricadei. Însă constat că există un soi de adversitate dominantă din partea PDL faţă de PMP, căruia nu vrea să îi recunoască calitatea de partid”, a precizat preşedintele executiv al PMP Dâmboviţa, Adrian Chiţescu.

Primarul PDL din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, recent înscris în Fundaţia Mişcarea Populară, a declarat, duminică, la RTV, că este posibil, după europarlamentare, ca PDL şi PMP să formeze o formaţiune politică, Uniunea Mişcarea Populară.

”Eu cred că după alegerile europarlamentare, PDL și PMP vor sta la aceeași masă. Ia gândiți-vă, de exemplu, la o alianță care s-ar putea numi Uniunea Mișcarea Populară. Nu cred că nu s-ar găsi o soluție rezonabilă pentru conducere. Ar putea fi copreședinți, cum a fost la Alianța D.A.”, a spus Gheorghe Ştefan.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!