Adrian Rădulescu, preşedinte interimar al PMP Dâmboviţa

Adrian Rădulescu, preşedinte interimar al PMP Dâmboviţa

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu este preşedinte interimar al Partidului Mişcarea Populară (PMP) Dâmboviţa, anunţul fiind făcut, joi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte.

Reprezentanţii PMP Dâmboviţa au spus că vor ca partidul lor să devină a doua forţă politică în judeţ la alegerile europarlamentare.

”Am crezut de cuviinţă ca preşedinte şi coordonator al PMP Dâmboviţa, până la efectuarea de alegeri în organizaţie, să fie colegul meu de candidatură în 2012, cel cu care am candidat eu ca deputat pe Târgovişte, dânsul ca senator pe Târgovişte-Moreni, domnul Adrian Rădulescu”, a declarat, la conferinţă, deputatul Florin Popescu.

Acesta a anunţat că i s-a propus lui să preia conducerea organizaţiei Dâmboviţa, însă nu a acceptat pentru că este şef de campanie electorală la nivel naţional şi nu avea suficient timp pentru activitatea din organizaţie.

Preşedintele interimar al PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu, a declarat că vrea să obţină un scor bun la europarlamentare.

”Sunt amintiri plăcute, frumoase din campania electorală pe care am susţinut-o aici. Şi atunci am făcut o promisiune că nu plec, că sunt şi voi rămâne dâmboviţean, mi-am dorit să vin aici la Dâmboviţa. Nu vă ascund că voi candida şi eu la o funcţie în cadrul partidului, pe profesia mea de agricultor, la Comisia pentru Agricultură (…). Este o perioadă scurtă până la alegeri, unde dorim să avem un scor bun”, a precizat Adrian Rădulescu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!