Adrian Ţuţuianu şi Cezar Preda, în comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Adrian Ţuţuianu şi Cezar Preda, în comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Parlamentarii de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu şi Cezar Preda fac parte din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Președintele comisiei este senatorul PSD Mihai Fifor, iar șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nu este membru al acestui for.

Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat joi constituirea Comisiei de anchetă și componența acesteia.

Președinte al comisiei este senatorul PSD Mihai Fifor, iar din aceasta mai fac parte Adrian Țuțuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleșoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea, Steluța Cătăniciu, Cezar Preda, Vasile Varga, Daniel Fenechiu, Mihai Goțiu, Eduard Dîrcă, Robert Turcescu, Antal Istvan.

Miercuri, Comisiile juridice au dat raport suplimentar hotărârii de constituire a Comisiei de anchetă.

„Am introdus amendamentul propus de mine, care specifica faptul că nu putem să intrăm într-o zonă în care se desfășoară o anchetă, deci nu pot face obiectul Comisiei de anchetă acele aspecte care vizează începerea urmăririi penale prin infracțiunile prevăzute în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În clarificarea obiectivelor au fost aduse niște nuanțări. Printre obiective se numără verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din 2009”, a explicat miercuri președintele Comisiei juridice de la Cameră, Eugen Nicolicea.

Alte obiective ale Comisiei de anchetă vor fi: verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare sau de viciere a rezultatului votului; terminarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special din afara granițelor țării; verificarea legalității achiziționării aplicațiilor sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale în anul 2009; verificarea modalității în care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații, precum și determinarea implicării unor instituții sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce exced atribuțiile stabilite prin lege pentru aceste instituții în cadrul procesului electoral.



error: Conţinut protejat !!