Alertă MAE: Apa mării (litoralul bulgăresc) infectată cu virusul hepatic A

Alertă MAE: Apa mării (litoralul bulgăresc) infectată cu virusul hepatic A

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria, sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, asupra faptului că, potrivit informațiilor publicate de specialiștii bulgari în hepatologie, în urma inundațiilor provocate de ploile puternice care au afectat portul Varna și unele stațiuni bulgărești la Marea Neagră, există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A.

Inspecția Regională de Sănătate Varna a comunicat, la 3 iulie 2014, că, urmare unor analize ale apei de mare din zona ”Plaja ofițerilor- Varna” s-a constatat un rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiză microbiologică „Escherichia coli” și ”enterococi intestinali”.

Specialiștii recomandă turiștilor să nu consume midii crude, să utilizeze duşul după băile în mare, să respecte cu strictețe regulile igienico-sanitare și, pentru siguranță, cei care își petrec vacanța pe litoralul bulgăresc în acest an, să se vaccineze împotriva hepatitei A.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!