Alexandru Oprea ar putea pierde funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, ar putea pierde susţinerea politică a PSD şi funcţia administrativă.

Oprea este acuzat de liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, că a creat prejudicii de imagine organizaţiei, după ce a anunţat, sâmbătă, că demisionează din funcţia de secretar general al PSD Dâmboviţa. În unele publicaţii locale din Dâmboviţa, Oprea a susţinut că are un conflict cu Ţuţuianu, fără a spune concret motivul pentru care s-au certat. Nici Ţuţuianu nu a vrut să facă declaraţii detaliate pe acest subiect.

Într-o conferinţă de presă, joi, Ţuţuianu a vorbit, fără a da detalii concrete, despre discuţiile purtate cu o zi în urmă în Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Dâmboviţa pe subiectul ”Oprea”. A spus Ţuţuianu că a cerut opinia tuturor membrilor BPJ pe acest subiect, ”chiar şi al celor care nu au vrut să şi-l spună”. De asemenea a precizat că şi Alexandru Oprea şi-a expus punctul de vedere, dar că nu s-a luat o decizie privind sprijinul politic acordat actualului preşedinte al CJ Dâmboviţa.

”Concluzia tuturor membrilor BPJ a fost unanimă în a susţine că modul în care domnul Oprea a procedat este total greşit, că a creat prejudicii serioase de imagine unei organizaţii care se afla pe valul încrederii şi în partid şi în societatea dâmboviţeană, că lucrurile astea sunt inacceptabile şi trebuie să luăm anumite măsuri”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Ţuţuianu, întrebat de reprezentanţii presei, care este motivul pentru care Oprea şi-a dat demisia, cum şi-a motivat-o, dacă s-au certat, aşa cum a spus Oprea în mass-media, nu a vrut să spună nimic.

”Eu o să vorbesc sâmbătă”, a zis Ţuţuianu.

Asta pentru că vineri va mai avea loc o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean a PSD Dâmboviţa în care să se discute situaţia lui Oprea.

A mai anunţat Adrian Ţuţuianu că va face o propunere pentru postul de secretar general al PSD Dâmboviţa, excluzând astfel o revenire asupra deciziei luată de Alexandru Oprea. Oprea va fi înlocuit şi de la conducerea PSD Răzvad.

Adrian Ţuţuianu s-a arătat nemulţumit şi de faptul că membrii BPJ au divulgat în presa locală discuţiile purtate în şedinţă.

error: Conţinut protejat !!