Ambasadorul Chinei la Bucureşti, în vizită în Dâmboviţa: Suntem antemergători ai investiţiilor chineze în judeţ

Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Xu Feihong, a precizat, marţi, într-o declaraţie de presă, la Târgovişte, că a discutat cu autorităţile locale despre cooperare în agricultură, producţia de electrocasnice, subliniind că prin vizita sa în judeţ este ”antemergător” al unor investiţii chineze pe plan local.

”Am discutat despre cooperare în producţia agricolă, în producţia de electrocasnice şi vrem să intensificăm cooperarea culturală, ştiinţifică şi educaţională între Dâmboviţa şi China, aşa cum a spus şi domnul preşedinte (preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, n.r.) noi suntem antemergători ai investiţiilor chineze în Dâmboviţa. Noi credem că informarea şi comunicarea sunt foarte importante şi ca ambasador chinez am obligaţia de a transmite toate informaţiile în China, să încurajăm companiile chineze să facă investiţii aici şi ca turiştii chinezi să facă turism aici. Directorul general al Huawei România a discutat despre cooperare în domeniul comunicaţiilor şi de construire smart city”, a spus ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Xu Feihong.

Vizita oficialului chinez în judeţul Dâmboviţa a început marţi şi se va încheia miercuri, iar reperul principal îl reprezintă întâlnirile cu autorităţile locale şi judeţene.

”Judeţul Dâmboviţa are o colaborare, spunem noi bună, cu provincii din China. Am menţionat că săptămâna viitoare mă voi afla într-o vizită oficială în China, în provincia Guangxi şi în provincia Shangxi, cu Guangxi avem un acord de colaborare, cu Shangxi intenţionăm să încheiem un astfel de acord. Am făcut o scurtă prezentare a judeţului Dâmboviţa, ne-am bucurat că în delegaţie este şi directorul general al Huawei România, am discutat despre oportunităţile de investiţii în judeţ”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Directorul Huawei România, Liu Ke, și-a arătat disponibilitatea pentru dezvoltarea relațiilor în domeniul IT – comunicații între compania pe care o conduce și parteneri din județul Dâmbovița, fiind interesat de încheierea unor acorduri de colaborare cu Universitatea ”Valahia” din Târgoviște.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!