Ambulatoriul Spitalului Găeşti va fi reabilitat cu bani europeni

Picture 193Ambulatoriul Spitalului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, va fi reabilitat şi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de 2,3 milioane de lei, joi fiind semnat contractul de finanţare.

Contractul a fost semnat la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, de primarul oraşului Găeşti, Dan Iacobuţă şi de directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia, Liviu Muşat.

În cadrul proiectului va fi reabilitată clădirea şi va fi dotată cu aparatură medicală. Durata de implementare este de 16 luni.

”Acest spital are o importanţă deosebită. Este unul din spitalele care au scăpat de desfiinţare, dar se află într-o stare care, la ora actuală, nu-i permitea nici acreditarea. Este un spital care deserveşte 20 de localităţi şi care se impunea să fie acreditat. Acest spital deserveşte şi o parte din localităţile din zona Titu, unde a fost desfiinţat spitalul şi a fost înfiinţat abia acum un centru multifuncţional”, a precizat primarul din Găeşti, Dan Iacobuţă.

Acesta a adăugat că este primul proiect cu fonduri europene semnat de Primăria Găeşti.

”Din păcate administraţia care a condus oraşul în anii anteriori nu a avut o preocupare pentru asemenea lucruri. Este în analiză şi sperăm să venim în faţa dumneavoatră în următoarele două-trei săptămâni cu un proiect de importanţă mare pentru oraş, ce priveşte reabilitarea Liceului Vladimir Streinu din Găeşti. Mai avem în implementare două proiecte, dar pe programul de mediu, tot în Găeşti, staţie de epurare şi dezvoltare a reţelei de apă şi canal”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!