Anchetă penală la Primăria Glodeni pentru abuz în serviciu

Anchetă penală la Primăria Glodeni pentru abuz în serviciu

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au probat activitatea infracţională a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 39 şi 59 de ani, bănuite de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa, remis sâmbătă.

Printre cei cercetaţi se află şi primarul din Glodeni, Petre Dinu.

Prejudiciul creat se ridică la peste 400.000 de lei.

”În urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că pe parcursul anului 2009, cu prilejul încheierii şi executării unor contracte de lucrări de construire a unor podeţe şi reabilitare a şcolii din localitatea Glodeni, acestea ar fi plătit contravaloarea lucrărilor cu încălcarea îndatoririlor de serviciu. Prin activitatea infracţională, s-a creat un prejudiciu estimat la peste 400.000 lei”, se arată în comunicatul Poliţiei Dâmboviţa.

Conform comunicatului, în perioada 08-11 iulie, având în vedere ordonanţele emise de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, poliţiştii au instituit sechestrul asigurator, în valoare de 410.000 lei, pe bunurile imobile ale persoanelor bănuite, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

FOTO: Petre Dinu, primar Glodeni

sursa foto: damboviteanul.com



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!