Apa va fi oprită, marţi, în Târgovişte şi în localităţi învecinate

Apa va fi oprită, marţi, în Târgovişte şi în localităţi învecinate

Apa va fi oprită, marţi, de la ora 8.00, până miercuri, la ora 5.00, pentru efectuarea unor lucrări la reţelele de apă, informează Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa.

Apa va fi oprită în Târgovişte şi cartier Priseaca, precum şi în comunele Şotânga, Aninoasa, Gura Ocniţei, Răzvad, Ulmi, Dragomireşti.

Motivul este efectuarea lucrărilor de cuplare a reţelelor de apă realizate pe programul POS Mediu I la reţelele existente.

”Lucrările pentru reţelele noi de apă şi de canalizare, cât şi conectarea lor, nu sunt executate de către Compania de Apă, oprirea furnizării apei făcându-se la cererea constructorilor. Înainte de reluarea distribuției vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate, pentru asigurarea gradului de potabilitate a acesteia, în conformitate cu reglementările în vigoare”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa.

După reluarea distribuţiei se recomandă evitarea consumului în scop potabil până în data de 24.09.2014, ora 14.00.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!