Aproximativ 2.000 de persoane la inaugurarea Palatului Brâncovenesc de la Potlogi (foto)

palat-potlogi-inaugurare

Aproximativ 2.000 de persoane au participat, duminică, la inaugurarea Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, după lucrările ample de renovare cu fonduri europene.

La eveniment au fost prezente circa 2.000 de persoane. Printre participanţi au fost secretarul general al Guvernului – Sorin Chelmu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, prefectul de Dâmboviţa – Ioan Marinescu, alte oficialităţi locale, parlamentari, primari din judeţ, preşedintele Raionului Ialoveni din Republica Moldova – Anatolie Dimitriu (raion înfrăţit cu judeţul Dâmboviţa), academicianul Răzvan Theodorescu, fostul ministru al Culturii – Ionuţ Vulpescu, localnici.

palat-potlogi-inaugurare-3

”Astăzi, 29 noiembrie 2015, ne aflăm la Potlogi, la curtea domnească renăscută. Palatul brâncovenesc de la Potlogi reprezintă unul dintre cele mai preţioase monumente de arhitectură civilă românească medievală, deoarece păstrează, nealterate, înfăţişarea şi proporţiile iniţiale. Planul palatului este expresiv, îmbinând rolul de locuinţă privată cu cel de reşedinţă domnească somptuoasă. Anul trecut, în 2014, s-au comemorat 300 de ani de la martiriul brâncovenesc, întreaga suflare românească celebrând „Anul Brâncoveanu”. Acest proiect de restaurare a curţii domneşti de la Potlogi se înscrie pe  linia restituirilor culturale dedicate marelui voievod şi domn, ziditor de neam şi ţară. ”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

După renovare, Palatul de la Potlogi intră în patrimoniul Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte.

În afara lucrărilor de renovare, Palatul de la Potlogi a fost dotat şi cu mobilier şi obiecte de muzeu. De asemenea a fost amenajat pârâul Tudorel şi s-a realizat o parcare în faţa complexului.

La inaugurare au fost prezenți membri ai trupei de cascadori ‘Lupii albi’, călare, și au întâmpinat oficialitățile la intrarea în complexul brâncovenesc. La evenimentul de duminică trupa Ad Hoc a susținut un scurt recital.

palat-potlogi-inaugurare-2

”Nu trebuie să uităm jertfa suprermă a domnitorului şi a celor patru fii ai săi, petrecută la Constantinopol, la 15 august 1714. Se cuvine să ne amintim și de  Pisania Palatului Domnesc: ”Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”.  Slovele de mai sus sunt cuvintele dăltuite în pisania de la intrarea în palatul domnesc, dezvelită cu ocazia inaugurării, de Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1968, în prezența lui Calinic al II-lea, Patriarhul Constantinopolului (1694 -1702)”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, în discursul său.

palat-potlogi-inaugurare-12

Valoarea totală a proiectului european de la Potlogi era, la semnarea contractului de finanţare din 2011, de 42,8 milioane de lei. Obiectivele specifice ale investiţiei au fost reabilitarea, restaurarea şi reconstruirea Ansamblului Brâncovenesc Potlogi, precum şi creşterea numărului de turişti ce vor vizita acest obiectiv de patrimoniu.

Ansamblul are o suprafaţă construită de 3.400 de metri pătraţi şi o curte de 23.000 de metri pătraţi.

Înainte de începerea lucrărilor de reabilitare palatul se afla într-o stare avansată de degradare, prezenta fisuri pronunţate la nivelul structurii, precum şi la nivelul tuturor arcelor la uşi şi ferestre.

palat-potlogi-inaugurare-9

primar Potlogi – Nicolae Catrina; preşedinte ADR Sud Muntenia – Liviu Muşat; preşedinte CJ Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu; prefect de Dâmboviţa – Ioan Marinescu

Ansamblul Bâncovenesc de la Potlogi cuprinde Palatul Brâncovenesc, casa veche, casa slujitorilor şi droşcăria (şopron în care se reparau trăsurile).

Curtea Brâncovenească de la Potlogi a fost costruită în 1698 şi este împrejmuită de un zid înalt de cărămidă. Intrarea se face printr-o poarta monumentală, arcuită. Curtea era împărţită în trei părţi: una pentru personalul domnesc, a doua pentru oşteni, iar cea de a treia curte, dinspre fostul eleşteu artificial, era numai pentru familia domnească. Biserica „Sf. Dumitru” se poate vedea în partea dreaptă a intrării.

După uciderea voievodului Constantin Brâncoveanu, la 15 august 1714, palatul a fost devastat şi s-a ruinat. În 1915 s-au făcut primele lucrări de restaurare.

palat-potlogi-inaugurare-4

palat-potlogi-inaugurare-5

palat-potlogi-inaugurare-7

palat-potlogi-inaugurare-6

palat-potlogi-inaugurare-11

palat-potlogi-inaugurare-8

arhiepiscopul Târgoviştei , Nifon, semnează în cartea de onoare a Palatului Brâncovenesc de la Potlogi

palat-potlogi-inaugurare-10



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.