Arhiepiscopia Târgoviştei: Tabără pentru copii la Mănăstirea Peştera

tabara-arhiepiscopie

Copii din Târgovişte participă la o tabără organizată de Arhiepiscopia Târgoviştei la Mănăstirea Peştera, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgovişte, remis miercuri.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în perioada 04-06 iulie 2016, la Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mânăstirea Peștera, s-a organizat o tabără de vară, oferită celor 30 de tineri de la Parohia Eroilor din Târgoviște, câștigători ai etapei eparhiale a Concursului Național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”, organizat în Patriarhia Română cu ocazia anului omagial 2016, dedicat educației religioase a tineretului creștin ortodox.

Activitățile recreative au fost coordonate de Pc. Pr. Lucian Mileșan, și au avut ca obiectiv general formarea tinerilor în acord cu valorile autentice ale Bisericii. Prima oprire a copiilor a fost în biserica mânăstirii, după care au vizitat Peștera Ialomiței. Programul taberei cuprinde diverse activități recreative: jocuri și concursuri, drumeții și foc de tabără, seri speciale, în care au posibilitatea de a descoperi jocul, natura, muntele, rugăciunea, respectul față de Dumnezeu și față de semeni, printr-o comunicare liberă și o atmosferă curată și sinceră.

Următoarea tabără de vară de la Mânăstirea Peștera, din perioada 18-20 iulie 2016, va fi oferită de Arhiepiscopia Târgoviștei celor 20 de elevi merituoși, fii ai eparhiei, care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiadele Naționale de anul acesta.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.