Arhiepiscopul Târgoviştei – Nifon, la hramul Bisericii ”Sf. Antonie cel Mare”

Arhiepiscopul Târgoviştei – Nifon, la hramul Bisericii ”Sf. Antonie cel Mare”

Arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon, a participat, joi şi vineri, la ceremoniile liturgice legate de sărbătorirea hramului bisericii ”Sf. Antonie cel Mare”, Paraclisul Arhiepiscopal şi Mitropolitan din Târgovişte.

La eveniment au fost prezenţi numeroşi credincioşi din toate parohiile oraşului.

”În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a schiţat trăsăturile fundamentale ale personalităţii duhovniceşti a Cuv.Antonie cel Mare, părintele monahismului (…). Înaltpreasfinţia Sa a vorbit şi de importanţa deosebită pe care hramul unei biserici îl are pentru comunitatea de credinţă, dar şi despre însemnătatea istorică a sfântului locaş, adevărată bijuterie arhitectonică, artistică şi liturgică târgovişteană, ctitorie a boierului Radu Kretzulescu, dar cu puternice rădăcini în primele veacuri creştine”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviştei, remis vineri.

Bserica ”Sf. Antonie cel Mare” a fost edificată în secolul al XIV -lea, fiind unul din cele mai importante monumente de artă în stil gotic din Muntenia, un element de valoare deosebită fiind reprezentat de pictura interioară  care a fost realizată, în anul 1863, de către cunoscutul pictor Gheorghe Tattarescu.

Între anii 2001 – 2005, sfântul lăcaş a fost consolidat, restaurat şi conservat.

biserica-nifon-01



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!