Asfaltare pe Strada Matei Basarab din Târgovişte, iar trotuarele reabilitate

Asfaltare pe Strada Matei Basarab din Târgovişte, iar trotuarele reabilitate

Strada Matei Basarab din Târgovişte va fi asfaltată, acum se pun pavele pe trotuare şi se montează borduri, a anunţat primarul Gabriel Boriga.

„Nu s-a mai intervenit la repararea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere de foarte, foarte multă vreme. Am început prin a reface trotuarele și nu este o operațiune foarte simplă. În afară de faptul că, pe aceste trotare, nu s-a mai intervenit de zeci de ani, am avut de scos foarte multe rădăcini de copaci, de scos și de decapat bucăți importante din asfaltul care se deteriorase. Practic, pe trotuare nu se mai putea circula în condiții normale”, a precizat Boriga.

pavele

Lucrările la trotuare sunt efectuate de Municipal Construct, societate în subordinea Consiliului Local Târgovişte. Lucrările au demarat acum două săptămâni şi în alte două vor fi finalizate.

”Am schimbat bordura înaltă care delimitează trotuarul de suprafața rutieră, am montat între bordură și proprietățile oamenilor pavele pe care Municipal Construct le execută în regie proprie, urmând ca, în acest an, să se toarne și covorul asfaltic pe toată această stradă importantă pentru locuitorii din această zonă veche a Târgoviștei”, a mai spus primarul Gabriel Boriga.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!