Autorităţile judeţene vor să extindă Parcul Industrial Moreni cu 22 de hectare (video)

Autorităţile judeţene vor să extindă Parcul Industrial Moreni cu 22 de hectare (video)

Consiliul Judeţean (CJ) Dâmboviţa vrea să extindă, în acest an, Parcul Industrial de la Moreni cu 22 de hectare, gradul de ocupare al parcului fiind acum de 100%.

”Împreună cu domnul primar al municipiului Moreni, vom vedea în ce formulă juridică, eu nu am nicio reţinere în a-i face acţionari ai parcului, să extindem parcul cu 20-22 de hectare, nu ştiu dacă tot odată, poate pe etape. Este teren disponibil în jurul locaţiei parcului şi care nu are, la momentul acesta, utilitate concretă”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Parcul Industrial Moreni, care se întinde acum pe 25,2 hectare, aproape că îşi va dubla, astfel, suprafaţa.

Adrian Ţuţuianu spune că are în proiect şi vânzarea spaţiilor de producţie pentru cei care derulează afaceri în Parcul Industrial Moreni.

”Al doilea lucru, intenţionez, pentru că sunt solicitări, să propunem actualilor chiriaşi vânzarea spaţiilor pe care le deţinem. Lucrul ăsta ne va permite să creăm noi hale, ne va deroba de cheltuielile cu reparaţii curente, capitale, întreţinerea acestor spaţii, iar activitatea parcului rămâne în condiţii mai bune de profitabilitate, în condiţiile în care noi vom fi furnizori de servicii, adică dăm energie electrică, gaze, apă, canalizare şi servicii de mentenanţă, servicii conexe de întreţinere. Vom lua decizia în consiliul judeţean”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

În Parcul Industrial Moreni îşi desfăşoară activitatea circa 20 de firme care au, în total, circa 1.000 de salariaţi. Ca domenii de activitate ale firmelor din parc sunt: confecţii textile, confecţii metalice, execuţie matriţe pentru industria auto, reparat utilaje pentru industria petrolieră, execuţie de echipamente de securitate pentru bănci, execuţie ambarcaţiuni din fibră de sticlă.

”Iniţial am vrea să extindem parcul cu două hectare, apoi cu alte 22. Vrem să cerem extinderea mai mare când avem concret o afacere. Eu sper ca anul acesta să fie un an bun. Suntem în tratative avansate cu firme din străinătate”, a precizat directorul Parcului Industrial Moreni, Mihai Petrescu.

Parcul Industrial Moreni a fost înfiinţat în 2002, prin divizarea uzinei  de armament Automecanica Moreni. Acţionar unic al parcului este Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Parcul concesionează şi închiriază spaţii pentru care asigură utilităţile, consultanţă, activitate de secretariat, servicii de telecomunicaţii şi intranet.

Parcul a fost modernizat printr-un proiect cu fonduri europene de 10 milioane de euro. Este situat la 100 de kilometri de Bucureşti şi la 17 kilometri de Târgovişte.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.