Calea Luminii la Târgovişte, în Joia Mare

Calea Luminii la Târgovişte, în Joia Mare

Calea Luminii va avea loc în Joia Mare, la Târgovişte. 2017 lumânări vor fi aprinse pe traseul din faţa Catedralei Mitropolitane, pe Bulevardul Carol I, până la gara municipiului, pe o distanţă de un kilometru.

Este un eveniment unic în ţară, ce a debutat la Târgovişte în anul 2000.

Iniţiatorul acestui eveniment este artistul plastic târgoviştean Mihai Şerbănescu.

ghibanu-stan-serbanescu

Ionuţ Ghibanu (vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgovişte) Cristian Stan (primarul Târgoviştei), Mihai Șerbănescu (artist plastic).

”Calea Luminii este calea speranţei, este calea credinţei, simbolizează, dacă vreţi, triumful vieţii asupra morţii. Este un eveniment care este foarte, foarte cunoscut şi foarte apreciat, un eveniment unic la nivel naţional, un eveniment care în preajma sărbătorilor pascale însufleţeşte întreg municipiul Târgovişte”, a declarat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Evenimentul va începe la ora 17.00 la Catedrala Mitropolitană, unde are loc Denia.

”Evenimentul va debuta începând cu ora 17.00, cu Denia din Joia cea Mare, denia celor 12 evanghelii. Aceste eveniment, Calea Luminii, are o însemnătate deosebită numai în legătură cu jertfa mântuitorului nostru Isus Hristos şi cu Săptămâna Patimilor. Înaltpreasfinţia Sa Nifon, alături de preoţii şi diaconii slujitori de la Catedrala Mitropolitană, şi bineînţeles alături de credincioşii care vor participa la Denie vor ieşi din catedrală şi Înaltpreasfinţia Sa va rosti un cuvânt de binecuvântare pentru toţi participanţii la evenimentul Calea Luminii. Urmează apoi să se aprindă lumânările din jurul Catedralei Mitropolitane, este o noutate anul acesta, vom aprinde şi lumânări în jurul Catedralei Mitropolitane”, a spus Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgovişte.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!