Călin Oros, reales rector al Universităţii Valahia Târgovişte

oros

Călin Oros a fost reales rector al Universităţii Valahia Târgovişte.

Alegerile au avut loc pe 24 februarie 2016, iar Călin Oros a fost singurul candidat la funcţia de rector. Mandatul acestuia este de patru ani.

În programul managerial 2016-2020, rectorul Universităţii Valahia Târgovişte, Călin Oros, propune obţinerea calificativului „Grad de încredere ridicat” la evaluarea instituţională ARACIS – termen: martie 2016; continuarea asigurării condiţiilor de dezvoltare a carierei profesionale pentru fiecare angajat al universităţii, creşterea vizibilităţii naţionale şi internaţionale a universităţii. De asemenea sunt prevăzute investiţiile în campusul universităţii: finalizarea lucrărilor şi inaugurarea Corpului B (clădirea facultăţilor de ştiinţe economice şi ştiinţe politice, litere şi comunicare) – termen: aprilie 2016; demararea lucrărilor de construcţie pentru Corpul D (clădirea facultăţilor de teologie şi ştiinţele educaţiei şi ştiinţe şi arte) – termen: februarie 2017; finalizarea lucrărilor şi inaugurarea Corpului C (clădirea facultăţilor de ştiinţe umaniste şi drept şi ştiinţe administrative) – termen: martie 2017; finalizarea lucrărilor de construcţie în campusul universităţii din Alexandria (clădirea Bx — spaţii de învăţământ – şi clădirea Dx – cantina) – termen: iunie 2017.

Călin Oros este conferenţiar universitar, doctor în fizică tehnică, în perioada 2008-2012 a fost prorector responsabil cu cercetarea ştiinţifică la Universitatea Valahia, iar în perioada 2012-2016 rector al aceleiaşi universităţi.

 



1 Comment

  1. Avatar
    Burcea Vasile Daniel februarie 25, 2016

    Datorita DOMNULUI RECTOR baiatul meu a fost acceptat sa urmeze cursurile ID la facultatea de drept.
    Va multumesc din suflet DOMNULE RECTOR si FELICITARI !!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.