Casa Sindicatelor, în continuă degradare / Târgovişte – Ghid de oraş

Casa Sindicatelor, în continuă degradare / Târgovişte – Ghid de oraş

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, clădire emblematică a municipiului, se află într-o continuă degradare, nu mai sunt condiţii optime pentru organizarea de spectacole, din cauză că nu are încălzire şi de foarte mulţi ani nu s-au mai făcut niciun fel de reparaţii. 

Pereţii sălii de spectacole, scaunele şi scena arată foarte rău, materialele cu care sunt tapițate s-au degradat, iar clădirea nu a avut parte de niciun fel de lucrări de reabilitare.

casa-sindicatelor-fata-1

Casa Sindicatelor a fost construită între anii 1969-1974. Este situată în centrul Târgoviştei, în Piaţa Mihai Viteazul. Capacitatea sălii de spectacole este de 597 locuri. Arhitectul clădirii a fost Nicolae Vlădescu.

casa-sindicatelor-crizantema

Crizantema de Aur la Casa Sindicatelor (foto: panoramio.com)

Aici au avut loc, de-a lungul timpului, cele mai multe spectacole din Târgovişte, s-au ţinut festivaluri naţionale, simpozioane, întruniri politice. De asemenea aici a funcţionat o filială a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Holul principal al clădirii este ocupat în prezent de o firmă care vinde mobilă.

Acum clădirea şi-a pierdut din strălucirea de altă dată şi are nevoie urgentă de o reabilitare atât a interiorului, cât şi la exterior.

dolanescu festival

Prima ediție a Festivalului Ion Dolănescu. ianuarie 2014

”Proprietarul de la Casa Sindicatelor, din câte ştiu eu, este sindicatul Cartel Alfa, care nu este încântat de ideea înstrăinării Casei Sindicatelor. La festivalul ”Ion Dolănescu” din ianuarie chiar am stat acolo, aşteptând cu preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa să acordăm premiile, am stat o oră, o oră şi mai bine, în culise, şi am îngheţat de frig. Chiar atunci am făcut o propunere să investim, să ne lase pe noi să facem investiţii acolo şi să ne acorde în schimb anumite facilităţi. Oamenii de acolo, ai noştri din Târgovişte, sunt de bună credinţă, însă cei care coordonează nu au vrut să audă de nicio colaborare. Probabil că şi la evenimentele viitoare ne vom gândi mult mai serios dacă le vom face într-un cadru mai larg, cum era la Casa de Cultură a Sindicatelor, sau într-un cadru mai intim, cum este cazul teatrului municipal”, a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Ciprian Prisăcaru.

Interior spectacol Casa Sindicatelor (foto: panoramio.com)

Interior spectacol Casa Sindicatelor (foto: panoramio.com)

Pentru prima dată de când a fost înfiinţat, festivalul Crizantema de Aur nu se va mai ţine la casa Sindicatelor din Târgovişte, din cauza condiţiilor improprii. Anul trecut, pentru a masca starea proastă a scaunelor din sala de spectacol, cu huse rupte și murdare, organizatorii Crizantemei de Aur le-au îmbrăcat cu hârtie creponată. Ediţia din 2014 a festivalului va avea loc la Teatrul Tony Bulandra.

casa-sindicatelor-lateral-3

Intrare lateral Casa Sindicatelor

Intrare lateral Casa Sindicatelor

Graffiti pe unul din pereții Casei Sindicatelor

Graffiti pe unul din pereții Casei Sindicatelor

Ghid de oraș” este o campanie stiriDB.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!