CATD, precizări privind potabilitatea apei: Nu au fost înregistrate neconformităţi

CATD, precizări privind potabilitatea apei: Nu au fost înregistrate neconformităţi

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, mai multe precizări privind potabilitatea apei.

Conform sursei citate, analize ale apei sunt făcute de laboratorul companiei, precum şi de DSP Dâmboviţa şi nu au fost înregistrate neconformităţi.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la calitatea apei potabile din rețeua de distribuție a municipiului Târgoviște, facem următoarele precizări:

  •         Metoda de determinare a parametrului indicator ”Mangan” nu este cea  standardizată și în vigoare, este o metoda alternativă, dar din buletinul de analiză nu reies informații despre validarea metodei, conform legislației în vigoare
  •         Din raportul de încercări lipsesc informațiile privind prelevarea probei de apă, respectiv data, ora și locul de unde a fost prelevată proba
  •         Laboratoarele care efectuează monitorizarea apei potabile trebuie înregistrate la Ministerul Sănătății și nu există certitudinea că laboratorul care a efectuat analizele este agreat de Ministerul Sănătății

Conform Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare, monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeană.

Astfel, pe lângă analizele efectuate în laboratoarele Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița și publicate pe site-ul www.catd.ro, calitatea apei potabile este monitorizată și de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița și nu au fost înregistrate neconformități.

Mai mult, din raportul de încercări distribuit pe rețelele de socializare, nu avem certitudinea ca apa analizată provine din rețeaua municipiului Târgoviște.

Asigurăm abonații noștri că prioritatea Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița o reprezintă calitatea apei, astfel că se iau toate măsurile necesare pentru ca apa să fie tratată, stocată și distribuită corespunzător.

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa


error: Conţinut protejat !!