”Catedrala” din Moreni, deschisă spre slujire

”Catedrala” din Moreni, deschisă spre slujire

”Catedrala” din Moreni, aşa cum e cunoscută printre localnici, s-a deschis, sâmbătă, spre slujire. Biserica are hramul sfinţilor Constantin şi Elena.

biserica-moreni-02

”În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa (Arhiepiscopul Târgoviștei, Nifon, n.r.) a evidențiat importanța bisericii pentru comunitatea parohială, ca mijloc de catalizare a credinței, dar și ca ofrandă către Dumnezeu și semn al valorilor evanghelice în societate. În  contemporaneitate, misiunea Bisericii strămoșești este aceea de a oferi modele și repere de viață, dar și speranță, încredere și lumină, pentru a putea depăși orice criză morală și a vindeca orice posibilă criză spirituală”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

biserica-moreni-03

În document se mai arată că biserica a fost construită în ultimul deceniu, la inițiativa arhiepiscopului Târgoviştei, cu sprijinul și implicarea credincioșilor, a autorităților județene și locale, precum și a unor sponsori.

biserica-moreni-03

error: Conţinut protejat !!