Cultura
Spectacol invitat ”Three Monks” al Teatrului Naţional pentru Copii din Shanghai, la Târgovişte

Spectacol invitat ”Three Monks” al Teatrului Naţional pentru Copii din Shanghai, la Târgovişte

Teatrul Tony Bulandra Târgovişte este, vineri, gazda spectacolului „Three Monks” („Trei călugări”) al Teatrului Naţional pentru Copii din Shanghai, China. ”Particularitatea producţiei constă în expresia corporală şi în felul în care chipul actorilor poate deveni o mască în sine. Reprezentaţia prefigurează diversitatea culturală pe care o va oferi Festivalul Babel

Mai mult →
Expoziţia ”Portretele lui Emil Cioran”, la Universitatea Valahia

Expoziţia ”Portretele lui Emil Cioran”, la Universitatea Valahia

Universitatea “Valahia” din Târgovişte, în parteneriat cu Ambasada Mexicului invită iubitorii de artă fotografică la expoziţia intitulată „Portretele lui Emil Cioran” de Rogelio Cuéllar. Expoziţia este organizată în perioada 9-13 mai 2016, în Campusul universităţii – corpul A (Aleea Sinaia, nr. 13) .

Mai mult →
”Primăvara clasică europeană”, luni, la Casa Sindicatelor Târgovişte

”Primăvara clasică europeană”, luni, la Casa Sindicatelor Târgovişte

Concertul ”Primăvara clasică europeană” va avea loc, luni, la Casa Sindicatelor Târgovişte. ”Carmina Burana, opera muzicală compusă de Carl Orff, va fi prezentată publicului dâmboviţean şi va fi susţinută de Orchestra Simfonică „Muntenia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa. Invitaţi speciali: solişti – Ana Mirescu  (soprană), Iordache Basalic (bariton), Corul

Mai mult →
Filmul spectacolului ”Dracula-istorie şi adevăr” va fi lansat la Târgovişte şi dedicat actorului George Alexandru

Filmul spectacolului ”Dracula-istorie şi adevăr” va fi lansat la Târgovişte şi dedicat actorului George Alexandru

Filmul spectacolului ”Dracula – istorie şi adevăr” va fi lansat săptămâna viitoare, la Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, şi va fi dedicat actorului George Alexandru. Spectacolul a fost realizat cu ocazia celei de-a doua ediţii a Festivalului Medieval Dracula – Târgovişte 2015. ”Filmul este dedicat marelui actor şi prieten George Alexandru

Mai mult →
Muzeele din Dâmboviţa pot fi vizitate gratuit de Ziua Culturii Naţionale

Muzeele din Dâmboviţa pot fi vizitate gratuit de Ziua Culturii Naţionale

Muzeele dâmboviţene pot fi vizitate, gratuit, vineri, de Ziua Culturii Naţionale. ”La 15 ianuarie sărbătorim aniversarea zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu şi Ziua Naţională a Culturii Române. În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar să şi reflectăm asupra culturii româneşti. Anul acesta,

Mai mult →
Ziua Culturii Naţionale, manifestări la Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa

Ziua Culturii Naţionale, manifestări la Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa

Manifestările organizate de Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa de Ziua Culturii Naţionale vor începe, vineri, la ora 11.00 cu mesaje din partea autorităţilor şi a arhiepiscopului Târgoviştei, Nifon. Profesorul universitar Nicolae Georgescu va susţine conferinţa ”Ediţia princeps Eminescu – o carte de autor”, iar la ora 12.00 are loc lansarea de carte

Mai mult →
Autorităţile din Găeşti vor să înfiinţeze Muzeul ”Gheorghe Zamfir” şi o şcoală naţională de nai

Autorităţile din Găeşti vor să înfiinţeze Muzeul ”Gheorghe Zamfir” şi o şcoală naţională de nai

Autorităţile locale din Găeşti vor să înfiinţeze în acest an Muzeul ”Gheorghe Zamfir” şi o şcoală naţională de nai în oraşul natal al artistului. Anunţul a fost făcut de consilierul local din Găeşti  – Aurel Bojin, pe pagina sa de facebook, iar primarul din Găeşti, Gheorghe Grigore, a confirmat. Autorităţile

Mai mult →
Jurnalistul Florenţ Mocanu şi-a lansat, marţi, cartea ”Viaţa prin ochii unui Vărsător”

Jurnalistul Florenţ Mocanu şi-a lansat, marţi, cartea ”Viaţa prin ochii unui Vărsător”

Jurnalistul Florenţ Mocanu şi-a lansat, marţi, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, cartea ”Viaţa prin ochii unui Vărsător”. Prezentarea a fost făcută de secretarul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ivan Ivanoff. Este vorba despre un volum autobiografic şi de comentarii. ”Prima parte a cărţii este o radiografie a societăţii în

Mai mult →
Gheorghe Zamfir pe 22 decembrie la Târgovişte, dar şi alte concerte în Piaţa Tricolorului

Gheorghe Zamfir pe 22 decembrie la Târgovişte, dar şi alte concerte în Piaţa Tricolorului

În spiritul sărbătorilor de iarnă, în perioada 19-23 decembrie 2015, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează o serie de spectacole, după cum urmează: – 19 decembrie 2015, ora 15:00 – Ansamblul „Sânzienele, Grupul Glissando (Asociaţia „Smart Kids”), Comunitatea Elenă din Târgovişte ; – 20 decembrie

Mai mult →
Câştigătorii festivalului ”Crizantema de Aur” Târgovişte 2015

Câştigătorii festivalului ”Crizantema de Aur” Târgovişte 2015

Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei ”Crizantema de Aur”, ediţia 2015, s-a încheiat, sâmbătă seara, cu gala laureaţilor, iar marele premiu a fost câştigat de Rodica Pop Seling (Zalău, jud. Sălaj). Juriul condus de maestrul Voicu Enăchescu a desemnat şi ceilalţi câştigători: Premiul I – Andrei Ştefăneţ (Chişinău, Rep. Moldova);

Mai mult →