Centru de informare turistică, realizat cu bani europeni la Aninoasa

Centru de informare turistică, realizat cu bani europeni la Aninoasa

Un centru de informare turistică, realizat cu fonduri europene de 180.000 de euro, a fost inaugurat, vineri, în comuna dâmboviţeană Aninoasa.

Lucrările au început în septembrie 2013.

”Este o bucurie pentru mine să particip la inaugurarea unui nou obiectiv de investiție într-o localitate care poate fi luată drept exemplu de bune practici pe tot ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene. Comuna Aninoasa a accesat bani pe zona de preaderare la Uniunea Europeană, prin Sapard, am inaugurat nu cu mult timp în urmă asfaltare, canalizare, centru de zi şi alte asemenea facilităţi edilitare realizate pe Măsura 322, pe Programul de Dezvoltare Rurală. În total 9,3 milioane de euro, bani europeni care au ajuns în comuna Aninoasa”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

centru-inf-aninoasa-05

Acesta a adăugat că turiştii care vin în zonă pot vizita diferite obiective: case de patrimoniu, biserici vechi, ruinele curţii brâncoveneşti de la Doiceşti.

”E foarte bine că avem aici un centru de informare turistică. Eu sunt convins că va avea adresabilitate, pentru că aici avem Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, foarte multe case de patrimoniu, la Doicești avem ruinele curții brâncovenești, avem biserica construită de Brâncoveanu. Apoi, Târgoviștea, dacă mergem în imediata apropiere. Deci, este o zonă de turism cultural și religios”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Ianugurarea centrului de informare turistică a avut loc în cadrul Zilelor Culturii la Aninoasa, ediția a XII-a.

centru-inf-aninoasa-03

La inaugurare au fost prezente autorităţi locale, senatorul de Dâmboviţa Leonardo Badea, localnici.

”Acest centru de informare turistică era necesar. Aici avem, dincolo de componenta turistică, o componentă istorică importantă. O componentă istorică importantă avem în Aninoasa, în Târgoviște, în Doicești. Toate aceste lucruri ne fac să fim mândri că suntem români. Suntem aici, împreună cu dumneavoastră, serbăm acest eveniment și ne dorim să ne vedem în continuare la astfel de lucruri. Vă felicit pe dumneavoastră, Consiliul Local și pe locuitorii comunei Aninoasa”, a afirmat senatorul PSD Leonardo Badea.

centru-inf-aninoasa-04

Comuna Aninoasa se află la şapte kilometri de municipiul Târgovişte şi este situată pe DN 71 Târgovişte-Sinaia. Este una dintre cele mai vechi localităţi din judeţ, fiind atestată documentar din 1453.

centru-inf-aninoasa-02

”În vremea domniei lui Vlad Călugărul (1482 -1495) satul Aninoasa a fost pierdut de bunicul lui Hamza Turcul, domnul dăruindu-l unui apropiat al său numit Miclo. Soţia şi fiul acestuia l-au vândut apoi lui Neagoe Basarab (1512-1521), care l-a încredinţat Mitropoliei din Târgovişte, ctitoria sa (…).  La sfârşitul secolului XIX satul Aninoasa era vestit prin cantităţile mari de vin de bună calitate produs pe dealurile din jur”, se arată în broşura de prezentare a comunei Aninoasa.

centru-inf-aninoasa-01



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!