#parlamentare2016 Cezar Preda deschide lista candidaţilor PNL Dâmboviţa  la Camera Deputaţilor

#parlamentare2016 Cezar Preda deschide lista candidaţilor PNL Dâmboviţa la Camera Deputaţilor

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda, recent numit preşedinte al PNL Dâmboviţa, deschide lista candidaţilor organizaţiei judeţene la Camera Deputaţilor.

”Listele candidaţilor pentru Parlament din partea PNL la Dâmboviţa eu consider că sunt liste foarte bune, cu oameni reprezentativi”, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, Cezar Preda.

Acesta a anunţat listele de candidaţi de la nivelul judeţului, precizând că au fost făcute unele modificări pe liste faţă de ce s-a anunţat iniţial, în conferinţele de presă anterioare ale PNL Dâmboviţa.

Astfel deputatul Iulian Vladu a trecut pe locul doi pe listele de la Camera Deputaţilor, iar pe poziţia unu Cezar Preda, iar deputatul Vasile Horga a renunţat la candidatură.

”N-am de făcut comentarii la decizia partidului, suntem o echipă şi mergem mai departe (…). Vasile Horga ne-a spus că vrea să se retragă de pe liste, nu ne-a dat explicaţii, nici nu le-am cerut. Lista în ordine este: la Camera Deputaţilor Cezar Preda, Iulian Vladu, Lavinia Ionescu, Eugenia Manu, Adrian Stan, Marius Caraveţeanu, Gheorghe Grigore, Nicolae Traian  la Senat, poziţia unu este domnul Caracotă Iancu, poziţia doi domnul Sorin Ion, trei, domnul Popescu Jean”, a afirmat preşedintele PNL Dâmboviţa, Cezar Preda.

Pe listă se regăsesc astfel parlamentarii Cezar Preda şi Iulian Vladu, primarii Marius Caraveţeanu (Răcari), Nicolae Traian (Titu), Gheorghe Grigore (Găeşti), precum şi consilieri judeţeni sau fostul prefect de Dâmboviţa Iancu Caracota.

”Nu am nicio cunoştinţă să fie cineva supărat, nemulţumit şi nu văd de ce ar fi cineva nemulţumit. Suntem o echiă, ne-am aşezat în bătălie, ştiam componenţa listei de o lună de zile, schimbările mici care s-au făcut nu afectează cu absolut nimic nici poziţiile, nici echipa, nici aspiraţiile, nici obiectivele, e numai impulsul care ne trebuie”, a adăugat liderul PNL Cezar Preda.

Acesta a spus că vrea să ”bată” PSD la nivelul judeţului Dâmboviţa în alegerile parlamentare.

”A bate PSD-ul înseamnă cine ia patru deputaţi, cine ia trei deputaţi, cine ia doi senatori, cine ia un senator. Vreau să îi batem”, a susţinut Cezar Preda.

La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt trei posturi de senator şi opt de deputat.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.