Cezar Preda: Ei au fost statul paralel, politicienii care se duceau la acele chermeze şi puneau ţara la cale

Cezar Preda: Ei au fost statul paralel, politicienii care se duceau la acele chermeze şi puneau ţara la cale

Deputatul PNL Cezar Preda, membru în comisia parlamentară pentru controlul SRI, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că el nu a fost invitat vreodată la tăierea porcului sau la chermeze SRI, susţinând că ”politicienii care se duceau acolo şi puneau ţara la cale” sunt statul paralel.

”Eu de multe ori am fost acuzat de cei care cred că aceste instituţii au jucat rolul unui aşa-zis stat paralel că le ţin partea. Am spus-o şi o repet: nu am fost niciodată la nicio chermeză. Ori să fii preşedintele comisiei, să fii membru de 13 ani şi jumătate în comisiile de control ale serviciilor şi să nu participi la tăierea porcului sau la anumite zile onomastice arată că nu toată lumea beneficia de aceste invitaţii, decât cei apropiaţi. Păi dacă au fost apropiaţi, arată că ei au fost statul paralel: politicienii care se duceau acolo şi puneau ţara la cale. Acesta este adevărul şi văd că încet, încet iese la iveală”, a spus Preda.

Acesta a adăugat că declaraţiile fostului şef al SRI, George Maior, la comisia parlamentară au conţinut mai multe elemente decât despre câte chermeze s-au ţinut şi cine a participat la acestea.

”Voi prezenta în urma studierii foarte amănunţite a stenogramei domnului ambasador Maior şi răspunsurile pe care domnia sa le-a dat la multiplele întrebări, pentru că în presă a reieşit că domnul ambasador Maior, fost director SRI, a fost invitat la comisie şi ceea ce a rezultat din invitaţia domniei sale a fost câte chermeze s-au ţinut şi cât de legal au fost şi cine erau participanţii. Ori asta a fost o chestiune foarte scurtă şi foarte direct rezolvată, dar foarte importante sunt şi răspunsurile pe care fostul director SRI le-a dat la întrebări legate de alegaţiile din presă sau de afirmaţiile celor care au fost invitaţi, de subiectele care sunt pe agenda zilei, cu privire la protocoale, la legalitatea protocoalelor, la votul în CSAT, la modul cum anumiţi ofiţeri de informaţii puteau derapa în ce priveşte atribuţiile lor, imixtiunea în justiţie”, a afirmat Cezar Preda.

Acesta a mai spus că Maior a răspuns clar la aceste lucruri.

”Domnul ambasador a răspuns foarte exact la aceste lucruri şi cred că era normal să le prezentăm. Am preferat să prezentăm numai dacă domnul Dragnea a fost la chermezele respective şi dacă alături de domnia sa au mai fost şi alţi responsabili din instituţiile statului. Nu cred că era o noutate pentru cineva sau… e secretul lui Polichinelle. Au fost toţi! Ei acolo au fost toţi”, a declarat deputatul Cezar Preda, fără a da alte detalii.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!