Citeşte cu poftă! – Ficăţei în sos de muştar

ficatei cu mustar

Ficatul, în special cel de pasăre, are o mulțime de beneficii pentru organism, fiind recomandat de nutriționiști în numeroasele cazuri de anemie.

Consumul ficatului stimulează pofta de mâncare, întărește sistemul imunitar, combate anemia, îmbunătățește fertilitatea, vederea, sănătatea oaselor, dinților și oferă un aspect sănătos părului și unghiilor.

Vă propunem o reţetă de ficăţei în sos de muştar

Ingrediente

–        500 g de ficat

–        2-3 linguri de muștar

–        2 linguri de ulei

–        2 linguri de unt

–        ¼ pahar de făină

–        sare

–        piper

Mod de preparare

Spălați bine și uscați (cu un șervețel de bucătărie) ficatul.

Tăiați-l în bucăți potrivit de mari.

Amestecați într-un bol făina, sarea și piperul.

Treceți ficatul prin amestecul de făină.

Încingeți bine untul și uleiul într-o tigaie și prăjiți ficatul la foc mare până se rumenește.

Adăugați muștarul peste, amestecați bine ca să se distribuie uniform printre bucățile de ficat și gătiți încă 10-15 minute, la foc moderat.

La dorință, puteți adăuga (la prăjit) legumele preferate (pot fi ceapă, morcov și ardei).



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!