Clădirea ambulatoriului Spitalului Găeşti, inaugurată de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu

Clădirea ambulatoriului Spitalului Găeşti, inaugurată de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a inaugurat, vineri, clădirea ambulatoriului Spitalului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, unitate medicală aflată, în guvernarea Boc, pe lista spitalelor ce trebuie desfiinţate.

Spitalul din Găeşti beneficiază de fonduri europene de 2,3 milioane de lei. A fost reabilitată clădirea, iar aparatura medicală şi mobilierul, prevăzute în proiectul european, sunt în procedură de achiziţie. Proiectul a fost semnat în septembrie 2013 şi are termen de implementare 16 luni.

banicioiu-gaesti-02

”Este motivul principal pentru care am venit azi aici, îmi aduc aminte de 2010 şi ştiu că acest spital era pe lista de tăieri atunci, mă bucur că Guvernul Boc nu a reuşit să îl desfiinţeze şi pe acesta şi am reuşit noi şi în primul rând dumneavoastră, comunitatea locală, să îl salvăm. Am făcut un lucru extraordinar, uitaţi-vă câţi oameni au nevoie de acest spital, numai de când stăm noi aici au venit două ambulanţe. Aud şi de managementul instituţiei că este aplecat spre problemele oamenilor, preocupată era doamna director şi de a-mi spune aşa, rapid, câte lucruri mai lipsesc pe aici, dar m-a asigurat că medicamente avem, deci pacienţii nu cumpără medicamente”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

banicioiu-gaesti-03

Primăria Găeşti a alocat 1,8 milioane de lei pentru reabilitarea spaţiilor interioare ale altui corp de clădire din spital. De asemenea cu fonduri locale a fost amenajată curtea spitalului, a fost realizată o parcare şi au fost create spaţii verzi.

”Sunt 2,3 milioane lei, fonduri europene prin ADR Sud-Muntenia, partea de ambulatoriu, şi efortul Primăriei Găeşti, aproape 1,9 milioane lei, iată, în numai un an şi câteva luni de zile. Aceasta arată că şi la Găeşti şi la Târgovişte şi la Titu şi la consiliul judeţean există oameni cărora le pasă de oameni. Şi vreau s-o spun foarte clar şi foarte direct: ne-am implicat pentru a pune sistemul de sănătate la punct, pentru că e pasă de oamenii din judeţul Dâmboviţa şi din localităţile noastre”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a efectuat, vineri, o vizită de lucru în Dâmboviţa, a mers la Sanatoriul Moroieni, iar apoi a inaugurat clădirea ambulatoriului Spitalului Găeşti.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!