Claudia Gilia, candidat PSD la PE: Oameni de dreapta din Parlamentul European au prejudiciat imaginea României

Claudia Gilia, candidat PSD la PE: Oameni de dreapta din Parlamentul European au prejudiciat imaginea României

Preşedintele organizaţiei de femei a PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia, candidat la alegerile europarlamentare, a declarat, sâmbătă, la Tătărani, că nu am fost reprezentaţi cum meritam în Parlamentul European, oameni de dreapta au stricat imaginea României.

”În ultimul timp nu am fost reprezentaţi în Parlamentul European aşa cum meritam să fim. Nu am fost o voce puternică în Parlamentul European. Au existat acolo oameni de dreapta care au terfelit numele României, care au adus acuzaţii grave la adresa României şi cred că nu merităm acest lucru. Suntem mândri că suntem cetăţeni români! Şi noi care suntem pe lista de candidaţi a PSD-UNPR-PC dorim să vă reprezentăm în Paralmentul European cu fruntea sus, cu mândrie, cu demnitate, cu onestitate. Vrem să fim vocea dumneavoastră în Parlamentul European”, a spus Claudia Gilia.

Acesta a vorbit şi despre importanţa colaborării între autorităţile publice, dar şi despre sprijinul acordat de către socialiştii europeni ţării noastre.

”S-a vorbit aici de buna conlucrare între autorităţile publice. Şi avem nevoie de sprijin şi de la Guvernul Ponta, dar şi de la socialiştii europeni. Socialiştii europeni sunt cei care au sprijinit România în toate momentele sale, indiferent dacă au fost momente mai dificile sau de momente importante în evoluţia acestui stat”, a afirmat Claudia Gilia.

Claudia Gilia predă la Universitatea Valahia Târgovişte, dar şi la instituţii de învăţământ superior din Franţa şi Spania.

Preşedintele Consiliului Judeeţan Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, sâmbătă, al Tătărani, că Gilia este propusă pentru funcţia de prorector al Universităţii Valahia, propunerea urmând să fie validată în următoarele zile.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!