Cod Galben de ninsori în Dâmboviţa

Cod Galben de ninsori în Dâmboviţa

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice de tip Cod Galben, valabile și pentru județul Dâmbovița, după cum urmează:

-Cod Galben pentru intervalul 26 decembrie, ora 20.00 – 27 decembrie, ora 20.00, fenomenele vizate fiind ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei.

În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei. Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

-Cod Galben pentru intervalul 28 decembrie, ora 20.00 – 29 decembrie, ora 23.00, fenomenele vizate fiind: ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei.

Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

În urma acestor atenționări au fost informate Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia de a institui permanența la sediul primăriilor precum și monitorizarea cu atenție a evoluției fenomenelor hidrometeorologice la nivelul fiecărei localităţi.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!