Corneliu Ştefan, deputat PSD: Legea pensiilor şi Codul administrativ, în Parlament, după 1 septembrie

Corneliu Ştefan, deputat PSD: Legea pensiilor şi Codul administrativ, în Parlament, după 1 septembrie

Legea Pensiilor şi Codul Administrativ vor fi dezbătute în Parlament după 1 septembrie, fiind priorităţile celei de-a doua sesiuni parlamentare, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, deputatul PSD Corneliu Ştefan.

”În a doua sesiune parlamentară, după 1 septembrie, prioritar pentru noi va fi Legea pensiilor. După 1 septembrie vom intra cu două proiecte de legi, foarte importante: Legea pensiilor şi Codul administrativ. Eu fac parte din Comisia de administraţie publică, am vorbit şi cu doamna ministru Sevil Shhaideh, în prima săptămână din luna septembrie vom veni în Parlament cu Codul Administrativ, un pachet de legi, 21 de legi. Eu cred că este pachetul de legi pe care îl aşteaptă toată administraţia publică din România”, a precizat deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan.

Acest a făcut şi un scurt bilanţ al activităţii de parlamentar, după prima sesiune. Corneliu Ştefan a spus că a avut şase iniţiative legislative, printre care privind funcţionarea Jandarmeriei, modificarea şi completarea legii achiziţiilor publice, propunere privind gestionarea pungilor din plastic. Corneliu Ştefan a avut 10 întrebări şi interpelări, legate de probleme punctuale din judeţul Dâmboviţa. De asemenea acesta a susţinut în plenul Parlamentului o declaraţie politică intitulată ”Ţara are nevoie de linişte!”.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!