Cum preparăm iaurtul în casă, fără E-uri si conservanți

Cum preparăm iaurtul în casă, fără E-uri si conservanți

Iaurtul de casă din lapte crud de la ţară este foarte sănătos. Este bogat în proteine uşor asimilabile, aminoacizi esenţiali, Fosfor, Calciu, Zinc, Vitamina B12 plus bacterii benefice, esenţiale pentru o digestie şi imunitate bună.

Iaurtul se face foarte simplu.

1. Iaurt de casă se face din lapte de casă crud. Nepasteurizat, nedegresat, nestandardizat. Nu există nici un pericol pentru că în procesul de fermentaţie bacteriile bune vor omorî bacterii rele (asta dacă în lapte proaspat de la ţară există aşa ceva). De asemenea laptele crud poate fi adus la punctul de fierbere.

2. Pentru a face iaurt şi nu lapte bătut este nevoie de puţin iaurt care conţine deja bacteriile de care avem noi nevoie. Poate fi orice fel de iaurt simplu, inclusiv din comerţ, cu condiţia ca acesta să conţină bacterii vii. După aceea vom folosi iaurtul nostru pentru a face următoarea tură de iaurt.

3. Este nevoie de o temperatură caldă. Iaurtul poate fi pus lângă aragaz sau putem încălzi uşor laptele înainte de a adăuga iaurt şi apoi să-l învelim cu un prosop.

Şi cam atât! 🙂

Metoda de preparare

Luăm jumătate de litru de lapte crud, turnăm într-un borcan din sticlă sau un vas din lut, adăugăm 1-2 linguri iaurt, amestecăm, acoperim cu ceva şi lăsăm într-un loc cald să fermenteze. Cantitatea de iaurt nu este fixă, puteţi pune mai mult. Durata depinde de temperatura camerei şi de cantitatea de bacterii prezente în iaurt. De obicei e bine să fie lăsat peste noapte. De dimineaţa aveţi iaurt proaspăt super gustos, dulce-acrişor. Vara se face mai repede, în 3-4 ore şi e mai bine să-l transferăm în frigider pentru că se va acri prea mult. Pentru a şti că e gata ne uităm la consistenţă şi gustăm.

Consistenţa iaurtului depinde de tipul de bacterii şi grăsimea laptelui. Iaurtul de casă nu e neapărat uniform şi tare de stă lingura în el ca cel din comerţ, în schimb are un gust şi aroma nemaipomenite. Dacă îl vreţi consistent, separţi zerul de partea solidă lăsând-l la scurs obţinând astfel delicioasa ,,crema de iaurt” .

Iaurtul este un aliment excelent, cu recunoscute calitati nutritive si terapeutice si cu un rol important in prevenirea bolilor, deoarece usureaza digestia si creste rezistenta sistemului imunitar. Este bine stiut faptul ca laptele si produsele lactate, iaurtul mai ales, au un rol deosebit in prevenirea si tratarea osteoporozei.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!