Dâmboviţa: Aproape 20.000 de hectare de culturi agricole, afectate de secetă în 2016

Dâmboviţa: Aproape 20.000 de hectare de culturi agricole, afectate de secetă în 2016

Aproape 20.000 de hectare de culturi agricole au fost afectate de secetă în 2016, iar autorităţile judeţene au făcut inventarierea acestora în speranţa că ministerul Agriculturii va oferi despăgubiri celor afectaţi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

”Aţi auzit la posturile de radio, de televiziune că domnul Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, este preocupat de efectele create de secetă şi de îngheţ şi promite celor afectaţi despăgubiri. Vreau să vă informez că la momentul acesta am inventariat în judeţ suprafeţele agricole afectate de secetă în anul 2016. Este vorba de 19.856 hectare, cu un grad de afectare între 50% şi 60%, culturi de porumb, de mei,  floarea soarelui, legume, plante furajere, lucernă, soia, sfeclă de zahăr, fasole, mazăre şi cartofi”, a precizat Ţuţuianu.

Acesta a spus şi care sunt localităţile unde s-au înregistrat pagubele create de secetă culturilor agricole.

”Vă precizez că localităţile în care am făcut aceste constatări prin Camera Agricolă Dâmboviţa şi Direcţia Agricolă Dâmboviţa, că nu au fuzionat, nu s-a finalizat procesul, Camera Agricolă este încă în subordinea consiliului judeţean, deci avem asemenea constatări la Finta, Morteni, Răscăieţi, Produleşti, Vişina, Ulieşti, Şelaru, Raciu, Cornăţelu, Gura Şuţii, Petreşti, Găeşti, Odobeşti, Crângurile, Mogoşani, Butimanu, Gura Ocniţei, Dragodana, Bucşani, Dobra, Văcăreşti, Corbii Mari, Văleni, Mătăsaru, Costeşti Vale, Răcari, Crevedia, Ciocăneşti, Titu, Bilciureşti, Comişani, Potlogi”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Oficialul a subliniat importanţa inventarierii culturilor agricole care au suferit pagube din cauza secetei, în eventualitatea despăgubirilor acordate de Guvern.

”Eu sper ca toţi primarii să înţeleagă nevoia de a inventaria culturile agricole afectate şi sper ca ministrul Agriculturii să se ţină de cuvânt şi oamenii să primească un sprijin financiar”, a precizat  preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.