Dâmboviţa: Autorităţile vor să extindă secţia UPU a spitalului judeţean, spaţiul actual este insuficient

Dâmboviţa: Autorităţile vor să extindă secţia UPU a spitalului judeţean, spaţiul actual este insuficient

Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să acceseze bani europeni pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Târgovişte, spaţiul actual fiind insuficient pentru fluxul mare de pacienţi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

”Avem preocuparea şi am făcut, până acum, două videoconferinţe cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale pe ceea ce înseamnă extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean, pentru că problema noastră la spitalul de urgenţă o constituie aceste fluxuri pe care nu le avem şi spaţiul insuficient. Este un ghid în consultare, nu este definitiv, încă se discută despre valoare investiţiilor, că va fi 1,5 milioane de euro sau spre 2,5 milioane de euro. În momentul în care se definitivează acest ghid de finanţare, CJ Dâmboviţa, pentru că este autoritatea eligibilă, va depune un proiect pe ce înseamnă funcţionarea sau extinderea UPU”, a precizat Oprea, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că, în ce priveşte, spitalul judeţean, autorităţile mai pregătesc un proiect pentru realizarea unui ambulatoriu.

”Avem de asemenea în preocupări scrierea unui proiect pe ce înseamnă un ambulatoriu de specialitate în cadrul Spitalului Judeţean Târgovişte, există şi acolo un proiect finanţat tot pe fonduri europene, dar după regula primul venit, primul servit. Urmează să stabilim locaţia, la această dată avem trei variante de locaţie, una dintre ele în incinta spitalului judeţean, a doua la Gura Ocniţei, a treia la fosta secţie de infecţioase din Târgovişte. O să vedem, în măsura în care se va lansa ghidul, care îndeplineşte cele mai multe condiţii pentru a a vea accesibilitate”, a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Aflat în administrarea CJ Dâmboviţa, Spitalul Judeţean Târgovişte a beneficiat de un proiect european de 83 de milioane de lei, lucrările de reabilitare au început în 2010 şi au durat trei ani. Unitatea de Primiri Urgenţe a rămas însă una dintre secţiile cele mai aglomerate, cu spaţii insuficiente şi cu lipsă de cadre medicale.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!