Dâmboviţa: Bărbat de 68 de ani înjunghiat mortal de fiu din cauză că a vândut o casă

Dâmboviţa: Bărbat de 68 de ani înjunghiat mortal de fiu din cauză că a vândut o casă

Un bărbat de 68 de ani din comuna Şotânga, sat Teiş, a fost înjunghiat mortal de fiul său, în urma unui conflict spontan generat de vânzarea unei case, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

„La data de 4 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, de către o femeie, din Şotânga (Teiş), cu privire la faptul că între fiul şi soţul său a avut loc un conflict spontan. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care, în grădina locuinţei, a fost identificat cadavrul unui bărbat de 68 de ani, care prezenta o plagă înjunghiată în zona toracică. Din primele cercetări se pare ca fiul său, un barbat de 43 de ani, l-ar fi agresat cu un cuţit, pe fondul unui conflict spontan generat de nemulţumirea fiului cu privire la vânzarea unei case”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Agresorul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.


error: Conţinut protejat !!