Dâmboviţa: Bărbat din Perşinari, găsit mort cu o lovitură la cap

Dâmboviţa: Bărbat din Perşinari, găsit mort cu o lovitură la cap

Un bărbat din comuna dâmboviţeană Perşinari a fost găsit mort în casă de către soţie, având o lovitură la cap, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a anunţat, sâmbătă, că a declanşat o anchetă pentru moarte suspectă.

Conform unor surse judiciare, suspect pentru uciderea bărbatului este chiar fiul său, care este anchetat de procurori, dar nu a recunoscut fapta.

Soţia bărbatului l-a găsit mort în casă în noaptea de vineri spre sâmbătă. Conform primelor informaţii, bărbatul a murit din cauza unei lovituri primite în cap cu un corp dur.

”Se efectuează cercetări în cazul unei morţi suspecte, sub conducerea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa”, informează IPJ Dâmboviţa.



error: Conţinut protejat !!