Dâmboviţa: Bărbat împuşcat accidental în piept, la o partidă de vânătoare

Dâmboviţa: Bărbat împuşcat accidental în piept, la o partidă de vânătoare

Un bărbat a fost împuşcat accidental în piept, duminică, în localitatea dâmboviţeană Ludeşti, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Din primele informaţii, bărbatul ar fi fost împuşcat de către un paznic de vânătoare, iar incidentul a avut loc în timpul unei partide de vânătoare.

Se pare că victima este fiul primarului din localitate.

Potrivit unui comunicat al IPJ Dâmboviţa, bărbatul împuşcat a decedat la scurt timp după incidentul petrecut la o vânătoare de mistreţi.

La partida de vânătoare participau opt persoane.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări în cazul unui bărbat, de 31 de ani, din Ludeşti, care a fost împuşcat mortal, accidental, în timpul unei partide de vânătoare, autorizată pentru specia mistreţ, pe fondul de vânătoare din localitatea Ludeşti, de către paznicul de vânătoare, în vârstă de 41 de ani, din localitate”, precizează sursa citată.

Cel care a sunat la 112 pentru a anunţa incidentul este paznicul de vânătoare. La faţa locului a ajus o ambulanţă, precum şi poliţişti care să ancheteze ce s-a întâmplat.

Potrivit IPJ, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conţinut protejat !!