Dâmboviţa: Baruri închise de ISU şi amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereguli privind prevenirea incendiilor

isu-stingator

Două baruri au fost închise şi au fost aplicate amenzi de peste 300.000 de lei în urma unor controale efectuate, la nivelul judeţului Dâmboviţa, pe linia respectării normelor privind prevenirea incendiilor, se arată într-un comunicat al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

”S-au executat 40 de controale pe linia prevenirii incendiilor, din care 39 la operatori economici din categoria cluburi, baruri, discoteci, spaţii de alimentaţie publică şi un control la o sală de spectacole, unde au fost constatate 64 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, dintre care nouă au fost înlăturate pe timpul controalelor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 47 sancţiuni contravenţionale principale (28 avertismente şi 19 amenzi contravenţionale), în cuantum de 308.500 lei”, se arată în comunicatul ISU Dâmboviţa.

În document se mai arată că barurile închise sunt unul din Târgovişte şi unul din Moreni, fără a se preciza care sunt acestea. Alte baruri au fost închise de proprietari pentru remedierea neregulilor.

”Au fost identificate şi 14 obiective care nu desfăşurau program cu publicul, potrivit domeniului de activitate (fiind găsite închise din proprie iniţiativă)”, informează ISU Dâmboviţa.

Principalele nereguli identificate la controalele desfăşurate au fost: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neechiparea cu instalaţii de iluminat de siguranţă pentru evacuare, neasigurarea numărului minim al căilor de evacuare, faţă de valoarea de referinţă prevăzută de actele normative, exploatarea instalaţiilor electrice cu deficienţe, deschiderea în sens invers (spre interior) al uşilor de evacuare.

Controalele au avut loc în perioada 05-22 noiembrie 2015 şi au fost efectuate de către reprezentanţi ai ISU Dâmboviţa, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai altor autorităţi cu atribuţii de control (Protecţia Consumatorului şi Poliţia Locală).

error: Conţinut protejat !!