Dâmboviţa: Coliziune între o locomotivă de tren şi un autoturism; două persoane rănite

Dâmboviţa: Coliziune între o locomotivă de tren şi un autoturism; două persoane rănite

Locomotiva unui tren a intrat în coliziune cu un autoturism, luni, la Pucioasa, şi două persoane au fost rănite, informează IPJ Dâmboviţa.

”Coliziune între  locomotiva unui tren şi un autovehicul. Două persoane rănite, transportate la spitalul din Pucioasa. Cauza probabilă: neacordare prioritate la trecerea la nivel cu calea ferată”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, se efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea exactă a cauzelor şi împrejurărilor accidentului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa informează că persoanele rănite nu sunt încarcerate, iar la faţa locului intervine Detaşamentul de pompieri Pucioasa pentru asigurare zonă cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu un echipaj.


error: Conţinut protejat !!