Dâmboviţa: Concert „Primăvara clasică europeană” şi concursuri tematice, pregătite de autorităţi pentru a marca Ziua Europei

Dâmboviţa: Concert „Primăvara clasică europeană” şi concursuri tematice, pregătite de autorităţi pentru a marca Ziua Europei

Concertul „Primăvara clasică europeană” ce va avea loc joi seara la Casa Sindicatelor din Târgovişte şi concursuri tematice sunt manifestările pregătite de autorităţile dâmboviţene de 9 mai, Ziua Europei.

Concertul „Primăvara clasică europeană” se află la a şasea ediţie, iar printre cei care vor urca pe scenă sunt Trooper, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, tenorul Florin Georgescu.

„Va fi un concert extraordinar susţinut de orchestra simfonică Muntenia a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijor Daniel Jinga. De asemenea vor fi invitaţi de marcă: Alin Dincă şi Trooper, Paul Ciuci, Cristi Minculescu, Florin Georgescu (…). Avem convingerea că va fi un eveniment foarte frumos adresat publicului larg şi sunt convins că vom avea o audienţă mare, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi”, a declarat primarul Cristian Stan.

Intrarea la eveniment va fi liberă, iar ora la acre are loc concertul este 18.00.

Tot joi, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa au loc concursuri şi activităţi organizate de Centrul Europe Direct Târgovişte, sub deviza „Alo! Parlamentul European? Aici cetăţenii europeni!”. Elevii de liceu pot participa, tot la sediul bibliotecii, la concursul de cunoştinţe şi abilităţi „EU şi UE – cetăţenie europeană activă”.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” Târgovişte, Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” Târgovişte, Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte şi Colegiului National „Constantin Carabella” Târgovişte, organizează joi concursul tematic „Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române”. Manifestarea va avea loc la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti.

„Concursul cuprinde teme variate legate de  Proclamarea Independenţei de Stat a României, elevii participanţi formând 4 echipe a câte 4 copii fiecare,  iar la final câştigătorii vor primi premii. Această activitate este  destinată însuşirii cunoştinţelor cu privire la istoria naţională, istoria locală, tradiţiile, obiceiurile  poporului român precum şi ale popoarelor din spaţiul extraeuropean, de către elevii dâmboviţeni. Scopul evenimentului il constituie apropierea tinerilor de istorie şi de valorile sale universale”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.


error: Conţinut protejat !!