Dâmboviţa: Conducerea IPJ a dispus verificări la Poliţia Titu în cazul militarului care şi-a înjunghiat iubita

Dâmboviţa: Conducerea IPJ a dispus verificări la Poliţia Titu în cazul militarului care şi-a înjunghiat iubita

Conducerea IPJ Dâmboviţa a dispus verificări, la Poliţia Titu, pentru a se stabili dacă a fost depusă vreo plângere de agresiune pe numele militarului care şi-a înjunghiat iubita într-un coafor, a declarat purtătorul de cuvânt Alexandra Ciurea.

Decizia a fost luată după ce prima soţie a militarului, precum şi rude ale femeii înjunghiate au declarat că au fost depuse la Poliţia Titu plângeri de agresiune pe numele militarului.

”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate în spaţiul public. Verificările sunt efectuate de poliţiştii Biroului Control Intern. În cazul în care vor fi constatate nereguli vor fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Ciurea.

Plutonierul Florin Oprea şi-a înjunghiat, marţi, iubita în vârstă de 25 de ani, cu care avea un copil. Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe fondul geloziei.

Prima soţie a militarului, aflată acum în străinătate, a făcut declaraţii publice în care a spus că Florin Oprea era violent cu ea şi a relatat că a fost atacată de mai multe ori, într-unul din cazuri militarul lovind cu toporul uşa apartamentului.

IPJ Dâmboviţa a anunţat iniţial că nu a fost depusă nicio plângere pe numele lui Florin Oprea, cu excepţia unei sesizări din 2011, când s-a întocmit şi un dosar penal. Plângerea a fost depusă pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere. Cel care a depus plângerea în 2011 era concubinul fostei soţii a lui Florin Oprea. Părţile s-au împăcat şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în acel dosar.

În momentul de faţă militarul este arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei luate miercuri de Tribunalul Militar. El este acuzat de omor calificat.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conţinut protejat !!