Dâmboviţa: Cursuri suspendate, marţi, în mai multe unităţi şcolare din judeţ

clasa goala

Cursurile vor fi suspendate, marţi, la Colegiul Economic din Târgovişte, precum şi şcolile din Ocniţa şi Niculeşti, în contextul în care în judeţul Dâmboviţa este valabilă o atenţionare de tip Cod Portocaliu de ger, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa.

Pe site-ul Ministerului Educaţiei mai apare ca fiind închisă marţi şi şcoala din Răzvad.

Celelalte şcoli din Dâmboviţa vor funcţiona marţi după programul normal.

”Decizia a fost luată după consultarea cu autorităţile judeţene şi cu directorii unităţilor de învăţământ, în funcţie de constatările privind frecvenţa în data de 9 ianuarie şi asigurarea confortului ambiental în sălile de clasă. Au decis să suspende cursurile,  integral, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte şi Şcoala Gimnazială Ocniţa cu cele două structuri arondate şi, parţial (pentru ciclul primar şi preşcolar din două structuri), Şcoala Gimnazială Niculeşti”, se arată în comunicatul IŞJ Dâmboviţa, remis luni.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare meteorologică de tip Cod Portocaliu, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa, fenomenul vizat fiind ger persistent. Intervalul vizat de atenţionare este 9-10 ianuarie.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.