Dâmboviţa: Doi bărbaţi, bănuiţi de camătă, reţinuţi de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale

Dâmboviţa: Doi bărbaţi, bănuiţi de camătă, reţinuţi de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi criminalişti, au efectuat percheziţii domiciliare la două persoane, din Băleni Sârbi, bănuite de săvârşirea infracţiunii de camătă, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

În urma descinderilor ce au avut loc luni, de la domiciliile acestora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri, bani, terminale mobile şi o armă neletală.

„Bărbaţii sunt bănuiţi că, în perioada 2008-2019, ar fi împrumutat bani unor persoane din Băleni şi din localităţile limitrofe şi le-ar fi perceput dobânzi fără a fi autorizaţi în acest sens. De asemenea, o femeie din aceeaşi localitate este cercetată de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de complicitate la camătă după ce, în perioada 2015-2019, ar fi primit bani de la mai multe persoane, prin intermediul unor instituţii de transfer bancar monetar, pe care bănuiţii le-au acordat ca împrumuturi cu dobânzi”, precizează IPJ Dâmboviţa.

După audieri, faţă de cei doi bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În cursul zilei de marţi, bănuiţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.



error: Conţinut protejat !!