Dâmboviţa: Doi bărbaţi, reţinuţi de Poliţie, după ce i-au bătut pe pădurarii care îi prinseseră la furat de lemne

Dâmboviţa: Doi bărbaţi, reţinuţi de Poliţie, după ce i-au bătut pe pădurarii care îi prinseseră la furat de lemne

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, după ce i-au bătut pe pădurarii care i-au prins la furat de lemne, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis marţi.

Unul dintre pădurari a ajuns la Spitalul Judeţean Târgovişte, unde a primit îngrijiri medicale.

”La data de 04 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de ultraj. Pe parcursul acestei zile, cei în cauză vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.

În sarcina lor s-a reţinut că, în cursul aceleiaşi zile, au fost depistaţi de doi lucrători silvici în timp ce transportau material lemnos sustras dintr-o pădure din Cazaci. Faţă de aceştia, bănuiţii ar fi exercitat acte de violenţă.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!