Dâmboviţa: Educatoare depistată cu tuberculoză, mai mulţi copii suspecţi că au luat boala

Dâmboviţa: Educatoare depistată cu tuberculoză, mai mulţi copii suspecţi că au luat boala

O educatoare de la Grădiniţa din Bucşani a fost diagnosticată cu tuberculoză, iar mai mulţi copii sunt în spital, suspecţi că au luat boala, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa, remis luni.

”În urma unor controale medicale de rutină, un cadru didactic a fost diagnosticat cu tuberculoză în data de 22 decembrie 2017. Cadrul didactic (educatoare la grupa mică) a mai fost diagnosticat în trecut cu tuberculoză, însă în urma tratamentului, a fost declarat vindecat, existând un document medical (adeverinţă medicală din 2011) prin care este indicată posibilitatea reluării activităţii în acelaşi loc de muncă începând cu 1 mai 2011”, se arată în comunicatul IŞJ Dâmboviţa.

În prezent cadrul didactic este internat la Sanatoriul pentru Boli Pulmonare Moroieni, Dâmboviţa.

Preşcolarii de la grupa la care preda educatoarea respectivă (25 copii înscrişi în anul şcolar 2017-2018) au fost investigaţi de către medicul de familie şi testaţi, situaţia fiind următoarea: patru copii sunt suspecţi că au luat boala, cadrele didactice au fost investigate şi urmează să primească rezultatul testelor.

”Doi copii au fost declaraţi suspecţi în perioada 9-10 ianuarie 2018, au fost trimişi la cabinetul TBC Târgovişte, de unde, fără a fi diagnosticaţi definitiv cu TBC, au fost trimişi pentru investigaţii suplimentare la un spital din Bucureşti. Copiii sunt internaţi în prezent, fiind demarate procedurile medicale în acest caz. Alţi doi preşcolari au fost trimişi vineri (12 ianuarie 2018) către Secţia TBC Târgovişte, urmând ca în cazul lor să fie cunoscută situaţia în perioada următoare. Cadrele didactice (patru educatoare şi două învăţătoare) care predau în locaţia grădiniţei, directorul şi directorul adjunct au fost investigaţi medical pentru identificarea unei eventuale contaminări”, se precizează în comunicatul IŞJ Dâmboviţa.

În document se mai precizeză că a fost notificată Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa în data de 8 ianuarie 2018, care a demarat acţiunile, procedural, pentru astfel de situaţii şi a dispus lucrări de dezinfecţie în clădirea care funcţionează separat de celelalte clădiri ale şcolii cu personalitate juridică din comuna Bucşani.

IŞJ Dâmboviţa mai anunţă că monitorizează situaţia şi că se află în permanentă legătură cu directorul unităţii de învăţământ.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!