Dâmboviţa: Femeie reţinută pentru evaziune fiscală, prejudiciul peste 7,3 milioane de lei

Dâmboviţa: Femeie reţinută pentru evaziune fiscală, prejudiciul peste 7,3 milioane de lei

O femeie, administrator al unei societăţi comerciale din Târgovişte, a fost reţinută de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice pentru evaziune fiscală, prejudiciul fiind de peste 7,3 milioane de lei, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa, remis miercuri.
”La data de 10 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au documentat activitatea infracţională a unei femei de 31 de ani, bănuită de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală”, se precizează în comunicat.
În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că, în perioada 2009 – 2010, cea în cauză, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Târgoviște, nu ar fi înregistrat în contabilitate veniturile obținute din livrări de bunuri și prestări de servicii, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor aferente.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de aproximativ 7.378.000 de lei.
Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.



error: Conţinut protejat !!