Dâmboviţa: Furtul de lemn din păduri s-a redus cu 25%, susţine Direcţia Silvică

caruta lemne

Furtul de lemn din pădurile din judeţul Dâmboviţa s-a redus în primele nouă luni ale acestui an cu 25%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

”Mulţumesc Poliţiei şi Jandarmeriei din judeţul Dâmboviţa, care ne-au sprijinit şi anul acesta, iar pe primele nouă luni, comparativ cu anul trecut, avem o scădere de 25% a furtului de lemn. Suntem în plină activitate de controale de fond (…), iar din informaţiile pe care le avem la această oră nu sunt semnale că sunt cantoane unde să fie probleme”, a precizat directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Acesta a prezentat şi câteva cifre referitaore la furtul de material lemnos. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, din constatările Direcţiei Silvice au fost tăiaţi ilegal 928 metri cubi lemn.

”Ca cifră: 0,01% metri cubi pe hectar, la nouă luni avem volum tăiat în delict 928 de metri cubi pe cele 54.000 de hectare de pădure de stat şi 19.500 hectare fond forestier privat. Avem material lemnos confiscat 463 metri cubi, avem 718 acţiuni de prevenire şi combatere a sustragerii materialului lemnos la care am participat, din care 256 cu sprijinul Poliţiei şi Jandarmeriei. Au fost şase infracţiuni constatate, 239 de contravenţii, iar amenzile aplicate au fost în cuantum de 371.000 de lei”, a mai spus directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.