Dâmboviţa: Nereguli privind expedierea materialului lemnos, sancţionate de poliţişti la un ocol silvic privat

Dâmboviţa: Nereguli privind expedierea materialului lemnos, sancţionate de poliţişti la un ocol silvic privat

Poliţiştii dâmboviţeni au descoperit nereguli privind expedierea materialului lemnos la un ocol silvic privat din judeţ, au dat sancţiuni şi au confiscat o cantitate de lemn, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa, remis joi.

”La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au efectuat un control la un ocol silvic privat din Dâmboviţa, pe linia verificării legalităţii activităţilor cu material lemnos. În urma controlului, poliţiştii au stabilit că, în perioada 30 mai-10 octombrie a.c., s-ar fi expediat material lemnos, de diverse esenţe, conform unor avize primare pentru care s-ar fi emis coduri unice din alte coordonate geografice, diferite de cele corespunzătoare punctelor de încărcare”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii 171/2010 şi au confiscat contravaloarea a 36,60 metri cubi de material lemnos, respectiv suma de 4.797 de lei.



error: Conţinut protejat !!