Dâmboviţa: Percheziţii într-un caz de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă

Dâmboviţa: Percheziţii într-un caz de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă

Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, vineri, şase percheziţii în localităţile Pucioasa şi Vulcana Pandele, într-un caz de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

”Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat şase percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi bancrută frauduloasă. Au fost puse în aplicare trei mandate de aducere”, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat mai multe documente contabile şi ştampile care atestau operaţiuni comerciale susceptibile a fi fictive.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada septembrie 2011-august 2012, o femeie, în calitate de administrator  şi contabil al unei societăţi comerciale, instigată de un bărbat, ar fi transferat ilegal din patrimoniul unei firme 19 mijloace de transport şi ar fi întocmit în fals documente justificative.

Astfel, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa, s-a creat un prejudiciu estimat la 200.000 de lei.

În caz se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!